# a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z

Ice-T feat Dytzu
- Tovărăşia lyrics

Ice-T.

Rândurile astea sunt despre strada mea,
Despre tovarăşii mei, şi despre viaţa mea
Locurile unde am copilărit şi-am învăţat
Să nu te dai băiat, dacă nu eşti de fapt.
Îmi amintesc, că eram doar un puştan
Pierzând timpul cu ai mei an după an,
Au fost şi momente grele, dar au trecut,
Alături de ai mei, toate, au dispărut.
Au fost şi bulangii care m-au muşcat de p**ă,
Dar pot să spun că i-am f**t în gură,
Dar hai să nu vorbim de toate târfele penale,
Piesa asta este despre-ai mei, frăţioare.
Ice-T, mă prezint, încântat de cunoştiinţă,
Un simplu MC ce-are o singură dorinţă,
Să le mulţumesc celor care m-au ajutat candva,
Acum îl las pe Dytzu să spună şi el ceva.

[Refren x2] Dytzu.

Am mereu lângă mine tovarăşii care m-au ajutat,
Când mi-a fost mai greu, nu m-au lăsat
Îmi amintesc şi-mi voi aminti mereu
Tovarăşii din faţa blocului meu.

Dytzu.

Tovarăşii, apar si dispar

Depinde de câţi bani ai, în buzunar
Majoritatea-s pe interes, dar n-ai cum să vezi
Vorbele despre ei nu vrei să le crezi
Şi crezi că-ţi vor fi alături şi la bine şi la greu
Că te vor ajuta mereu, chiar dacă n-ai niciun leu
Cum am mai spus, majoritatea-s pe interes,
Dar nu toţi sunt la fel, ai înţeles..
Îl am pe fratele meu Cătă, aş vrea să-i mulţumesc
Mulţumesc, cu tine de mic aş fi vrut să cresc
Tu nu te-ai f**t în c*r pe banii pe care-i aveam,
Şi tot ce-aveam sau nu aveam, în doi împărţeam
Patru ani în spate, s-au scurs a' dracu' de uşor
Parcă ieri eram doi puştani cu rapu-n difuzor.
Strofa-a doua, d-a încheiat, deci trebuie să tac,
Las refrenu' să v-explice mult mai-ndetaliat.

[Refren x2] Dytzu.

Am mereu lângă mine tovarăşii care m-au ajutat,
Când mi-a fost mai greu, nu m-au lăsat
Îmi amintesc şi-mi voi aminti mereu
Tovarăşii din faţa blocului meu.